Brexit

Dac-as fi  fost madam Anghela  si-as fi atipit pe un fotoliu in cabinet, cu televizorul deschis…si-as fi asteptat rezultatul insularilor….Scheisse, Scheisse! as fi zis.…si mi-ar fi fost cam teama, dar nicidecum rusine. Am santajul, am servicii, am armate de slugi si de “fat cats”...Am chef să-l sun pe Vladia să ne radem  de “pitica de gradină” si de palariile alea ale ei…

Iar dac-as fi fost lady B...as fi facut piruete!

Ei stiu cine sunteti...

In decembrie 1989 eram ceea ce s-ar numi azi "tanar frumos si liber". Acum inteleg ca eram fraieri si necesari...adica ce se numeste azi "tanar frumos si liber"...

Hmm...atunci nu-ntelegeam de ce parintii nostri erau mai mult crispati, decât în delir, ca noi...

Am trait un soc atunci! Soc în formă continuată, pentru câteva zile…Am trăit în vârfuri de emotie atat de înalte, încât, cred că, mi s-a modificat  structura neuronalâ . Aveam atâta sperantă si atâta ura, încat, credeam că l-as fi putut omorâ eu însămi pe Ceausescu, cu mâinile goale sau chiar muscându-l de jugulară…Exact ăsta era nivelul de ură indus.

Acum înteleg cât de usor a fost pentru unii sa se joace cu simturile noastre…Să ne dea iluzia aia de “frumos si liber si disponibilitatea eroismului"…Atunci simteam monstruos! Am simtit eroismul curgându-mi prin vene până am auzit împuscaturi adevarate... iar cand am vazut imagini cu "mortii revolutiei", semi-goi, intinsi pe podeaua rece de la morgă, am inteles ca eroismul cere o foarte mare răspundere si asumare. Am simtit fizic, pe spate, senzatia de ciment rece pe care as fi putut să stau, cu sânge coagulat pe fata si corp…plutind, în afara corpului, pe deasupra haosului, căutând răspunsuri.

Stiu că cei care-au instrumentat toată acea minciuna, se ascund dupa misterul care-o învaluie; se ascund dupa fragmentele de adevăr si în umbrele informatiilor lipsă...Dar stiu că "mortii revolutiei", au înteles atunci, instantaneu, adevarul, în momentul în care s-au adaugat Constiintei Infinite. Au stiut adeărul, iar criminalii revolutiei nu au unde se ascunde de ei. Da, noi aici, in realitatea noastră, doar banuim intregul iar criminalii se prefac nevinovati...Însă criminalii, nu noua ne dau seamă, dau seama celor morti, iar aceia îi cunosc prea bine...să fie Iliescu? Stanculescu?Militaru?….Criminalilor, vii sau morti sunteti stiuti si, chiar dacă nu vă e rusine de noi, ar trebui sa vă fie rusine de cei pe care i-ati trimis dincolo….Si să fiti siguri că, toate gândurile si imaginile chinuitoare care vă urmăresc,  sunt  forme în care "mortii revolutiei" încearcă sa vă bată obrazul.

Zilele astea a murit gen Stanculescu...Cum l-ati primit, oare, dincolo?!

Magnetism

    De cate ori n-am zis, auzind de cineva care-a murit într-un anume loc, că l-a chemat moartea acolo...

    Odata, am plecat  de-acasa cu convingerea ca nu mă pot împotrivi. A fost o iesire banală, am zis după ce-am revenit acasă, dar sentimentul ca nu mă pot împotrivi acelui drum a rămas.

Inainte sa ies, am stat pe marginea patului, cu mainile pe genunchi sau la gura, cu inima batându-mi aiurea si gândindu-mă "ce fac?". In acelasi timp, în mine, se dadea lupta trairilor care ma făceau să ies din casăsi-a celor care ma tineau pe loc. Nu voiam sa plec, dar cumva, nu puteam  nici să refuz. Cu siguranta că, dacă pentru o clipa m-as fi golit de toate  gandurile si emotiile, as fi putut sa zic NU. Atunci, asa cum eram, am simtit că nu ma pot împotrivi, că ceva ma atrage afară din locul meu de sigurantă; am simtit că plec, fară sa mă lupt, ca si cand stiam că un eveniment implacabil mă va astepta, ca si cum  ar face parte din misiunea si datoria mea. A fost un drum banal, dar  n-am să stiu niciodată dacă asa era inițial sau a fost modificat de alte variabile...

 Asa mă gândesc că, în mod fatal, unii oameni ajung pentru  ultimă dată în anume locuri, numai ca să se întalneasca cu propria moarte.  Atunci când "moartea te cheamă undeva", te cheamă cu un magnetism teribil căruia ,mai mult ca sigur,  nu i te poti împotrivi....

  

Murind....

Murind

Îmi dădeam seama ca brusc,

Toate problemele se rezolvaseră.

Muream tocmai când aş fi putut trăi

Fără probleme, la infinit.

Muream şi gândurile mele, de-a dreptul remarcabile,

Pluteau ca nişte baloane prin univers.

Murind mă realizam

Şi-abia acum toată lumea mă iubea.

Iubirea secretă...de la 9ani

...cand eram mică mi-am dorit sa-mi fac o vesta dintr-o punga de la  supermarketul Aldi. Era pe vremea lui Ceashca (nu stiu de ce i se tot spune asa lui Ceausescu) si vazusem pentru prima dată o punga ”minunata”, colorata  pe care scria Aldi(da, de la magazinul Aldi, era din strainatate!!!)

    Era un imprimeu frumos si usor de croit o vesta dintr-o punga... N-am dus niciodata la bun sfârsit ideea pentru ca am considerat atat de valoroasa punga aia la momentul respectiv, încât nu m-am îndurat s-o tai…as fi putut s-o “croiesc” gresit si nu mai aveam dreptul la altă încercare,  asa c-am continuat s-o admir cu proiectul vestei in cap.

    Cam tot pe-atunci il iubeam pe Paolo Rossi, fotbalistul! Gasisem o poza de 3x2cm intr-un ziar alb-negru, cu rasterul grosolan si-asa cum se asezasera pixelii aia uriasi pe fata lui il gaseam nemaipomenit de cuceritor! N-aveam mai mult de 8-9ani dar traiam o adevarată pasiune si tânjeam de dorul lui…asa frumos cum era el in ziar!!! Îi tineam poza in dulăpasul meu secret, de forma si dimensiunea unei noptiere (care nu statea langa pat) si deseori îmi faceam de treaba pe-acolo numai ca sa fiu cu “el”. Asa a aflat si soră-mea de pasiunea mea …pentru ca-mi supraveghea cu mare atentie dulapul - acolo aveam mult mai multe lucruri "interesante" si dulci. Presupun ca era foarte nesuferit ca sa am mereu treabă acolo unde si ea avea un oarecare interes... ;)
 Dar, dincolo de minunatiile pe care le ascundeam în "seiful de lemn", ocazia ei de a-mi devoala pasiunea era prea tentanta; a descoperit secretul si m-a urmarit prin casa strigând că îl iubeam pe Paolo Rossi si ca am poza lui in dulăpaaaash...!
    A fost prea mult! Era o iubire imposibila  pe care nu puteam sa mi-o asum, asa că am negat vehement si,ca sa sterg toate urmele, m-am repezit la dulăpas si-am mâncat poza….

Supremul gest pentru tainica  iubire....Adio Paolo Rossi!

cam asa arata poza

6 din 49

9 milioane de euro-marele pot la 6 din 49.

La suma asta  parcă îmi lucesc niste numere in cap. Iau un creion si reusesc sa schitez 3 variante....numai ca deja e ora 13, duminică, iar agentiile sunt deschise doar pana la ora14. Sunt contra cronometru pentru că nu degeaba numerele mi-au răsărit în minte fară să mă gândesc. E clar momentul sa joc…!

Ajung la agentie. Lumea de pe lume, pe 4m pătrati.…cu haine groase, căciuli, fulare, aburi. Abur pe ochelari. Trebuie să scot  ochelarii sa mă pot orienta repede căci peste un sfert de oră se-nchide....

 Printre niste haine de la coadă, strecor o mână si apuc un bilet. Il iau si precipitată-ncep să completez.... Dar unde-i 42? Am de pus "numarul stralucitor 42" dar n-am unde sa-l scriu...Intreb cel mai apropiat chip despre ce-i vorba, poate nu vad eu locul....Hmmm,  n-as fi avut sanse să-l gasesc pentru ca biletul era pt "5 din 40". Cursa contra cronometru reincepe...! Cu ochii mijiti, în lipsa ochelarilor, caut talon pentru extragerea cu miza cea mare. Gasesc. Completez.  Lucrurile încep sa se rezolve. Mai sunt câteva minute si eu am deja biletul in buzunar.  Parasesc locul bătăliei, iar la aer îmi potrivesc ochelarii pe nas si, victorioasă, pornesc catre casă!

Cum vine vorba despre marele pot care e in joc, îi surprind pe-ai mei spunându-le c-am pus numere la această extragere. Mirare, pentru ca  eu, de obicei, nu joc la loto. Si-atunci trebuie sa le arat biletul. In buzunarele de la pantaloni, nu-i, în gentută nu-i, în jacheta nu-i...nici la a doua, a treia, a cincea căutare biletul nu-i…Si-mi amintesc cum, iesind din agentie, bag biletu-n buzunar si-n urma lui scot ochelarii….Exact momentul în care biletul, probabil agătat de ochelari,  cade pe zapada batatorita de pe trotuar si cine sa-l mai vada?! O data am jucat si eu....

Acum…..dacă biletul ar fi fost castigator, cum as fi putut demonstra că erau numerele mele?

Sau cum as fi putut trece peste o singură sansă, de asemenea anvergura, pe care-am pierdut-o din neatentie? 

Sau daca providenta a ales sa căstige cineva care n-ar juca nici atat de rar cat am jucat eu.... Practic ar fi găsit banii aia pe jos! Ar fi fost drept!?
Si-atunci am îinceput să mă gandesc că ar fi mai corect sa nu iasă la tragere, erau numerele MELE, stralucitoare...

In final s-a facut dreptate si-au iesit doar 3 numere dintr-o variantă, deci n-am pierdut  decat un bilet la loto si nu 9 milione de euro...e o consolare.

Consignatia

....O lume paralela a obiectelor al caror pret mic include si povestea, valorii lor intrinseci. Obiecte la care ne uitam, odata,  cu religiozitate si pe care le consideram ca facand parte din familie, obiecte de care cu greu ne convingem sa ne despartim de parca le-am trada si carora am vrea sa le adaugam valoarea sentimentala  care-o au pentru noi…aparatul de fotografiat care a insemnat o adevarata avere la un moment dat, tacamurile Berndorf  pe care nu le-am folosit in casa pentru ca erau prea valoroase, carpete, mobilier  si alte vestigii scapate din lupta cu moliile, carii si degradarea, doar ca sa supravituiasca instrainarii....o  lume a lucrurilor care nu se mai fac,  obiecte pe cale de disparitie, o casa de batrani surzi care  mormaie  povesti.  Asta gasesc  in consignatii: obiecte vechi incarcate de povesti pe care nimeni nu da cat am crede noi ca valoreaza, obiecte pe care, daca n-am fi obligati sa le vindem, poate, ar trebui sa le tinem sa se dezintegreze alaturi de noi, ca niste camarazi cu care trebuie sa murim alaturi...Sau, din aceeasi iubire, sa le dam sansa de a-si gasi drumul prin voia sortii?

12 mai 2007

...intamplari vechi

Era inainte de Revolutie si aveam un iubit cu care visam sa fiu toata viata...poate cumva asta era setarea de-atunci, să gasesti  pe cineva, sa întemeiezi o familie pentru toata viata...Cine a trait vremurile alea stie despre ce vorbesc :))

.... si scriam niste asa zise poezii, cu convingerea ca, vreodata, voi face cariera din scris...De unele, chiar si acum, sunt destul de multumită(ok, după ce le-am mai slefuit putin!)...Ei bine, când am fost gata să-i dezvalui iubitului meu secretele mele, i-am dat să citească din caietele mele-jurnale secrete si personale.....

Le-am primit inapoi, foooarte impresionat, ce sa-ti spun, însa, am aflat mai tarziu că l-a gasit pe taică-su copiind de zor  poezii din caietele mele....LOOOOL!! Voia si el, om batrân,  să vrăjească pe cineva la randul lui si găsise textele mele foarte potrivite.....Si-acum mă umflă râsul!!!!!

Comentariul meu...

Haplea si Tănase de Nicolaie Batzaria

Stiti ca Haplea si Tănase
Au facut tovărăsie
Cu contract si jurăminte?
Cu noroc dar sa le fie!

Deci de tzuic-o damigeană
Cumpărară si porniră
La Hăplesti, la bâlciul mare,
Si asa mi se-nvoiră:

Ca s-o vândă cu paharul,
Cel putin un leu sa-l dea,
Insa daca din ei unul,
Are poftă ca sa bea,

Aibă dreptul sa plateasca,
Trei pahare la un leu...
-Vrei mai,Hapleo?-Vreau,Tanase!
Tot asa gândeam si eu!

Fac doi pasi si Haplea zice:
-Mai Tanase, zău, mi-i sete,
iaca leul, toarnă-mi tuica.
-Iaca, tuica, mai băiete.

Iarasi Haplea, iar Tanase,
Tot li-i sete, tuica-i buna
"Da-mi tu leul!""Da-mi tu tuica!"
Si vanzarea merge strună.

La Haplesti, la bâlci, cand intră
Ce sa vadă? Aoleu!
Tuică nu-i nici picătură
Iar in casa niciun doar un leu.

-Esti un hot!-Ba tu esti hotul!
Si de chica se luară
Si tarziu la miezul noptii
La-nchisoare se-mpacară.


Pagina dintr-un vechi jurnal; sa fi avut vreo 15-16 ani cand comentam poezia asta...deci undeva, înainte de Revolutia din 1989.

    Haplea si Tanase nu sunt, ca in mai toate scrierile , personaje antitetice, din contra, au aspiratii si interese comune, amandoi sunt porniti pe capatuiala si, in acelasi timp, porniti spre balciul din Haplesti. Privita prin alta prisma, poezia e un manifest impotriva viciului betiei, lucru care nu aduce niciun avantaj, ba mai mult, reuseste sa dezlege "legaturile" de prietenie dintre oameni. In cazul nostru deznodamantul e fericit; relatiile dintre cei doi revin la normal, înregistrandu-se doar pierderi materiale-de materie tzuicoasa si bănoasa.Observam ca în focul luptei cei doi si-au spus unul altuia adevaruri dureroase:"Esti un hot! Ba tu esti hotul!" Deducem, insa, marea capacitate de disimulare pentru a se putea asocia la castig.
Apare motivul literar al setei de bani si setei de tzuica-"Mai Tanase, zau, mi-i sete!
Cei doi, prieteni de talharie- "in casa nu era niciun leu"-dupa ce se fura unul pe altul, ajung in inchisoare, locul care trebuie sa reeduce aceste elemente negative din societatea noastra. Se observa ca, intr-un tarziu,  cei doi indivizi au fost recuperati in plan moral:"tarziu, la miezul noptii...se-mpăcara!
Apare si motivul bâlciului pomenit de doua ori ca loc de  destinatie, a treia oara bâlciul facut de eroii nostri "de chica se luara"..

Cam asta era nivelul înainte de revolutie...

Draga Jurnalule, nu-mi raspunde!

...vreau sa scriu, demult.
O sa-ti povestesc lucruri mai vechi sau mai noi cu sentimentul ca, desi vei sti gandurile mele, NU-mi vei raspunde.
Jurnalul meu are doar ochi si urechi.
Draga Jurnalule, te rog, nu-mi raspunde!