Brexit

Dac-as fi  fost madam Anghela  si-as fi atipit pe un fotoliu in cabinet, cu televizorul deschis…si-as fi asteptat rezultatul insularilor….Scheisse, Scheisse! as fi zis.…si mi-ar fi fost cam teama, dar nicidecum rusine. Am santajul, am servicii, am armate de slugi si de “fat cats”...Am chef să-l sun pe Vladia să ne radem  de “pitica de gradină” si de palariile alea ale ei…

Iar dac-as fi fost lady B...as fi facut piruete!

Ei stiu cine sunteti...

In decembrie 1989 eram ceea ce s-ar numi azi "tanar frumos si liber". Acum inteleg ca eram fraieri si necesari...adica ce se numeste azi "tanar frumos si liber"...

Hmm...atunci nu-ntelegeam de ce parintii nostri erau mai mult crispati, decât în delir, ca noi...

Am trait un soc atunci! Soc în formă continuată, pentru câteva zile…Am trăit în vârfuri de emotie atat de înalte, încât, cred că, mi s-a modificat  structura neuronalâ . Aveam atâta sperantă si atâta ura, încat, credeam că l-as fi putut omorâ eu însămi pe Ceausescu, cu mâinile goale sau chiar muscându-l de jugulară…Exact ăsta era nivelul de ură indus.

Acum înteleg cât de usor a fost pentru unii sa se joace cu simturile noastre…Să ne dea iluzia aia de “frumos si liber si disponibilitatea eroismului"…Atunci simteam monstruos! Am simtit eroismul curgându-mi prin vene până am auzit împuscaturi adevarate... iar cand am vazut imagini cu "mortii revolutiei", semi-goi, intinsi pe podeaua rece de la morgă, am inteles ca eroismul cere o foarte mare răspundere si asumare. Am simtit fizic, pe spate, senzatia de ciment rece pe care as fi putut să stau, cu sânge coagulat pe fata si corp…plutind, în afara corpului, pe deasupra haosului, căutând răspunsuri.

Stiu că cei care-au instrumentat toată acea minciuna, se ascund dupa misterul care-o învaluie; se ascund dupa fragmentele de adevăr si în umbrele informatiilor lipsă...Dar stiu că "mortii revolutiei", au înteles atunci, instantaneu, adevarul, în momentul în care s-au adaugat Constiintei Infinite. Au stiut adeărul, iar criminalii revolutiei nu au unde se ascunde de ei. Da, noi aici, in realitatea noastră, doar banuim intregul iar criminalii se prefac nevinovati...Însă criminalii, nu noua ne dau seamă, dau seama celor morti, iar aceia îi cunosc prea bine...să fie Iliescu? Stanculescu?Militaru?….Criminalilor, vii sau morti sunteti stiuti si, chiar dacă nu vă e rusine de noi, ar trebui sa vă fie rusine de cei pe care i-ati trimis dincolo….Si să fiti siguri că, toate gândurile si imaginile chinuitoare care vă urmăresc,  sunt  forme în care "mortii revolutiei" încearcă sa vă bată obrazul.

Zilele astea a murit gen Stanculescu...Cum l-ati primit, oare, dincolo?!

Magnetism

    De cate ori n-am zis, auzind de cineva care-a murit într-un anume loc, că l-a chemat moartea acolo...

    Odata, am plecat  de-acasa cu convingerea ca nu mă pot împotrivi. A fost o iesire banală, am zis după ce-am revenit acasă, dar sentimentul ca nu mă pot împotrivi acelui drum a rămas.

Inainte sa ies, am stat pe marginea patului, cu mainile pe genunchi sau la gura, cu inima batându-mi aiurea si gândindu-mă "ce fac?". In acelasi timp, în mine, se dadea lupta trairilor care ma făceau să ies din casăsi-a celor care ma tineau pe loc. Nu voiam sa plec, dar cumva, nu puteam  nici să refuz. Cu siguranta că, dacă pentru o clipa m-as fi golit de toate  gandurile si emotiile, as fi putut sa zic NU. Atunci, asa cum eram, am simtit că nu ma pot împotrivi, că ceva ma atrage afară din locul meu de sigurantă; am simtit că plec, fară sa mă lupt, ca si cand stiam că un eveniment implacabil mă va astepta, ca si cum  ar face parte din misiunea si datoria mea. A fost un drum banal, dar  n-am să stiu niciodată dacă asa era inițial sau a fost modificat de alte variabile...

 Asa mă gândesc că, în mod fatal, unii oameni ajung pentru  ultimă dată în anume locuri, numai ca să se întalneasca cu propria moarte.  Atunci când "moartea te cheamă undeva", te cheamă cu un magnetism teribil căruia ,mai mult ca sigur,  nu i te poti împotrivi....